Acasă » copii
Categoria copii
Preînscrieri pentru cursuri de engleză pentru copii (an școlar 2026-2027). De ce iunie e luna în care îți rezervi locul
În centrul Craiovei există o ușă galbenă. Dincolo de ea, o vilă interbelică cu grădină, în care copiii de la 4 la 17 ani învață engleza britanică prin joc, mișcare și prietenie — nu prin memorare.
Luna iunie e momentul în care familiile noi își rezervă aici un loc pentru anul școlar care începe în septembrie.
Între 1 și 30 iunie ținem deschise preînscrierile pentru grupele de engleză care încep la toamnă. E o fereastră scurtă, dar care contează — și iată de ce.
1. Te înscrii acum, păstrezi prețul de preînscriere
Familiile care se înscriu în iunie păstrează prețul de preînscriere pe tot anul: 420 RON pe lună la programul Gold și 300 RON pe lună la programul Silver. Din toamnă, tarifele standard sunt 450, respectiv 320 RON. Practic, cine se mișcă acum economisește în fiecare lună a anului școlar.
2. Grupele sunt mici și se completează în ordine
La noi grupele au între 4 și 9 copii, alcătuite după vârstă și nivel. Sunt mici intenționat — așa fiecare copil e văzut, ascultat și are timp să vorbească. Dar tot din acest motiv, locurile sunt limitate, iar ele se ocupă în ordinea înscrierilor. Un telefon dat la timp în iunie îți rezervă locul copilului înainte ca grupa potrivită lui să se umple.
Ce înseamnă, de fapt, un an de cursuri de engleză la YES! Language Centre Craiova
Aici ora de engleză nu se petrece la o catedră. Se petrece în clasele luminoase și fermecătoare și, ori de câte ori vremea e blândă, lecțiile se mută afară, în grădină, cu jocuri, cântece, teatru și ritualuri britanice. Profesorii le sunt copiilor prieteni și mentori, nu judecători, așa că niciun copil nu se teme să greșească. Copilul vine cu drag și învață fără să-și dea seama.
În spatele acestei atmosfere stă o instituție serioasă: YES Language Centre face parte din International English School, care formează vorbitori de limba engleză din 1998, de la copii până la echipe din companii de top din România. Programele noastre de cursuri sunt consiliate de prof. dr. Habil Bogdan Voicu, reputat sociolog specializat în educație și schimbarea socială la Institutul pentru Cercetarea Calității Vieții, Academia Română și sunt puse în practică de echipa de traineri condusă de Roxana Traila-Voicu, fondatoarea centrului și directoarea de studii.Joacă la suprafață, metoda Cambridge dedesubt
La suprafață, totul pare joacă: cântece, mișcare, lecții în grădină, teatru.













Dar lecția de engleză e construită exact după metoda de examinare Cambridge.
Aceeași structură pe niveluri, de la cele pentru copii până la cele avansate, după care se măsoară engleza în toată lumea. Tot ce facem, de la felul în care vorbim cu copiii până la felul în care urmărim progresul fiecăruia, e axat pe aceste evaluări.
Asta înseamnă un singur lucru pentru părinte: indiferent dacă alegeți sau nu un examen la final, copilul învață engleza fix la nivelul pe care îl cere Cambridge. Iar când va veni momentul unui examen Cambridge, va fi deja pregătit — nu pentru că l-am antrenat pentru un test, ci pentru că asta e engleza pe care o știe.
Cum te înscrii
Sună-ne la 0763 54 00 23 și obține-ți locul în grupă.
Nu ne crede pe cuvânt. Vino și vezi.
Ateliere Engleză – English Summer Club 2023
🌳Dragi parinti,
Centrul Educational de Limbi Straine
YES! Language Centre
Lanseaza, cu incepere de la 1 iulie 2023, Atelierele English Summer Club, cu activitati de vara in Limba engleza – , constand în doua programe diferite, primul orientat spre excelenta academica si cel de-al doilea care pune pe locul intai comunicarea libera si activitatile interactive in engleza!
Cele 2 programe de ateliere sunt dedicate micutilor care invata limba engleza, de la gradinita la clasa a patra.
Atelierele vor functiona in perioada 01.07-31.07.2023.
Va puteti inscrie in perioada 01.06.-30.06.2023.


• 🔑Primul program, Atelierele de pregatire pentru Cambridge, se adreseaza celor care vor sustine in 2024 examenul Cambridge YLE (Starters si Movers) si consta in cursuri de pregatire intensive pentru YLE, examen ce va putea fi sustinut in cadrul centrului nostru in Mai 2024.
• 💚Al doilea program, Ateliere YES!, este unul interactiv, cu pachete de 2 sau 4 saptamani in cadrul carora vom organiza seri de film, picnic pe iarba, vom sarbatori zilele nationale ale SUA si Frantei si vanatori de comori.
In postarile urmatoare va invitam sa cititi detalierea activitatilor, modul de organizare si de inscriere, precum și costurile.
👍YES! Language Centre
Centru Educational Limbi Straine
Craiova, Str Madona Dudu nr 23 et 2
GSM +40 763 54 00 23
Inscrieri Cursuri Engleza Copii 2020
Va anuntam ca in saptamana 14-18 septembrie reincepem cursurile anuale de engleza pentru copii !
Cursurile se adreseaza copiilor de toate varstele: gradinita, clasa 0, 1-4, gimnaziu, liceu, cu grupe separate pentru fiecare nivel.
De asemenea, va anuntam ca in anul scolar 2020-2021, IES Craiova va organiza examinari YLE, KET, PET si ca toate cursurile noastre se tin pe materiale aprobate si pregatesc elevii pentru aceste examinari.
Costuri:
- CURSURI SEMI INTENSIVE (o data x saptamana) abonament lunar de 120 ron (se adreseaza celor care vor sa invete engleza la nivel conversational)
- CURSURI INTENSIVE (2 x saptamana) abonament lunar de 240 ron. (se adreseaza celor care vor sa sustina un examen Cambridge YLE, PET, KET, CAE sau IELTS.
Le oferim copiilor dvs:
- un sediu ultracentral
- o echipa experimentata si pasionata formata din profesori care lucreaza de peste 6 ani exclusiv in invatamantul privat de mare tinuta
- cursuri de nivel European la un pret accesibil oricui
- atmosfera placuta si prietenoasa
- predare axata pe rezultate practice si durabile.
La noi in scoala, copiii au fost, sunt si vor fi totdeauna in siguranta, pentru ca respectam toate normele de igiena impuse de lege iar grupele sunt foarte mici, avand doar 7 persoane. Si inainte de pandemie functionam in acesti parametrii, acum folosim si mastile si dezinfectam suplimentar, desi dezinfectam periodic si inainte.
Locurile sunt limitate si se ocupa in ordinea achitarii taxei de curs.
Pentru elevii noi este necesar un test de plasare.
Va puteti inscrie telefonic la 0763 54 00 23 si puteti plati si online.
Va asteptam cu drag sa incepem studiul limbii engleze!
no images were found
Inscrieri Cursuri Engleza Elevi (Copii) septembrie 2019
Au inceput inscrierile pentru cursurile anuale de limba engleza in Anul Scolar 2019-2020 pentru copii si adolescenti, in Craiova!
Echipa noastra va asteapta pentru inscrieri in perioada 28 august-30 septembrie 2019.
Cursurile se vor derula pe durata anului scolar 2019-2020, fiind organizate grupe pentru fiecare an de studiu (gradinita, clasa 0, cls 1-4, gimnaziu, liceu, pregatire IELTS, Cambridge – YLE, CAE, FCE).
Cursurile au la baza materiale de curs britanice, editate la edituri de prestigiu (Cambridge, Oxford, Richmond), sunt axate pe comunicare si conversatie si au suport audio-video ce este folosit la fiecare sedinta, impreuna cu alte tehnici interactive. Copiii si adolescentii invata astfel limba engleza prin activitati atractive si eficiente, isi fac noi prieteni si dezvolta abilitatea de a comunica in limba engleza. Modul de desfasurare al orelor este dinamic si urmeaza metoda de predare britanica.
Toate materialele, testele, fisele de lucru si activitatile sunt aprobate pentru studiul si sustinerea examenelor YLE, CAE, FCE.
Grupele au maxim 8 cursanti.
Locurile in grupa se ocupa in ordinea achitarii taxei de curs.
Cursurile incep pe 9 septembrie 2019 si dureaza pana la 1 iulie 2020, cu respectarea vacantelor si zilelor libere oficiale. Va asteptam la tel 0763 54 00 23, in fiecare zi lucratoare in intervalul 10-17.00!
Costuri: 30 ron/sedinta- se achita lunar, in avans pentru luna in curs.
Mai multe informatii privind desfasurarea si organizarea cursurilor: AICI!
Inscrieri Engleza Copii An Scolar 2019-2020
Echipa noastra va asteapta pentru inscrieri in perioada 03 iunie-03 septembrie 2019. Cursurile Scolii Internationale de Engleza pentru anul scolar 2019/2020 incep in luna septembrie 2019 si dureaza pana la 1 iulie 2020, cu respectarea vacantelor si zilelor libere oficiale.
Cursurile se vor derula pe durata anului scolar 2019-2020 fiind organizate grupe pentru fiecare an de studiu (gradinita, clasa 0, cls 1-4, gimnaziu, liceu, pregatire Cambridge – YLE, CAE, FCE).
Pentru a va rezerva locul in grupa este necesar sa achitati IN AVANS o luna de curs si manualul, in lunile MAI si IUNIE 2019.
Cursantii IES Craiova din anul scolar 2018-2019 sunt rugati sa achite taxa de curs pentru luna septembrie cel tarziu pana la 1 iulie 2019, pentru a-si pastra locul in grupa si orarul preferential. Cursantii noi vor fi inscrisi dupa data de 01 iulie 2019 in limita locurilor ramase libere.
Locurile in grupa se ocupa in ordinea achitarii taxei de curs.
- Cost – 30 ron/sedinta
- Grupe de maxim 8 copii.
Cursurile sunt acreditate si beneficiaza de experienta trainerilor nostri care predau in sistem britanic, utilizand materiale si tehnici de predare britanice, sunt axate pe comunicare si conversatie si au suport audio-video ce este folosit la fiecare sedinta, impreuna cu alte tehnici interactive.
International English School este una din cele mai vechi si reputate companii private de educatie pentru adulti si copii, infiintata in Bucuresti in 1998, si cu departament regional in Craiova din 2004. Sute de copii au urmat in toti acesti ani cursurile scolii noastre.
Mai multe informatii privind activitatea si oferta noastra pe site: www.englezacraiova.ro
Va asteptam la tel 0763 54 00 23, in fiecare zi lucratoare in intervalul 10-17.00, sau pe email secretariat@englezacraiova.ro.
Cu drag,






